Monolog la balul conservatorilor   Leave a comment

„Poetul ialomiţean Şerban Codrin (67 ani) a rămas blocat în momentul în care buletinele de ştiri anunţau moartea lui Adrian Păunescu. Prin memorie îi alergau sute de amintiri legate de anii studenţiei şi de perioada în care se înţelegea foarte bine cu poetul care a dat naştere Cenaclului „Flacăra“.
Între anii 1963-1968, cei doi au fost colegi la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Mai mult, timp de cinci ani, au împărţit aceeaşi bancă. Alături de ei, se afla un alt simbol al literaturii româneşti, regretatul Nichita Stănescu. „Adrian Păunescu era un om fantastic. La fiecare curs, ţinea prelegeri în locul profesorilor. Toate discursurile sale erau susţinute în versuri. Era o plăcere pentru noi, colegii săi, să îl ascultăm cum vorbeşte“, rememorează Şerban Codrin.
În sufletul celor care l-au cunoscut pe Adrian Păunescu, au rămas doar amintirile.
Crâmpeie din momentele cele mai intense pe care oamenii le-au trăit alături de poet renasc acum şi încearcă să umple golul lăsat de dipariţia sa.

Din noianul de amintiri, Şerban Codrin extrage una, fără să stea prea mult pe gânduri. Aproape de sfârşitul anilor ‘60, Adrian Păunescu adresa o invitaţie tuturor colegilor de grupă, printre care şi lui Nichita Stănescu şi Şerban Codrin, la el acasă. Voiau să urmărească un meci de fotbal. După câteva minute, au stins televizorul, iar locul partidei de fotbal a fost luat de un concurs. Cei trei poeţi aveau să se întreacă, vreme de 60 de minute, în a aşterne cât mai multe versuri.
Câştigător a fost Adrian Păunescu, care, în decurs de o oră, a reuşit să umple patru pagini cu versuri, în timp ce Şerban Codrin şi Nichita Stănescu au mâzgălit câteva cuvinte pe o jumătate de pagină. „Fiecare dintre noi am pus pe foaie câteva rânduri. Adrian Păunescu a scris patru pagini de versuri, fără încetare. Avea un dar fantastic de a compune“, îşi aminteşte scriitorul ialomiţean.”

Monolog la balul conservatorilor

Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet,
Un nou concurs, un nou război de pace
Concursul „cine merge mai încet”.

Se vor alinia toţi concurenţii
Şi vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenţei
Un plin care va mirosi a gol.

Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câştigă cursa, nu-i bărbat
Încet se fuge, moi mişcări încete,
Dar, trebuieşte totuşi, alergat.

Porniţi!
Daţi rar şi silnic din picioare
Nu va luati un nepermis avânt
Aveti-va in grija fiecare
Stimaţi pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeştii, nedotaţii şi tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs
Cu şanse mari, căci ei au şi parcurs
Toate traseele încetineli.

Campionatul mondial de haos
A şi-nceput cu-acest concurs de raci
Vom trece din repaos în repaos
Din ce în ce mai trişti şi mai săraci.

Dilemă amuzantă, nerozie,
De râs este problema cea mai grea,
Acest concurs aşa a fost să fie,
Nici să se meargă, nici să nu se stea.

Fii păzitoarea luptei noastre-n noapte,
Tu care somnul încă ne înveţi,
Ce om normal ar mai putea să rabde,
Să fie primul dintre cei înceţi.

S-alergi tu cel mai lent dintre toţi lenţii,
Să nu fi zero, dar să mergi spre el.
Să se alinieze concurenţii competitiv,
Cu spatele la ţel !

Deşertăciune a deşertăciunii,
Noi punem cu plăcere pe tapet,
Acest coşmar al ritmurilor lumii,
Concursul „cine merge mai încet”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s