Blues de dragoste   Leave a comment

 

Te mai cuprind la radacina,
Te-mbratisez pe sub pamant.
Nu-s vinovat, n-ai nicio vina
Ca ramurile ni s-au frant.

Urechea mea nu mai aude
Ce mai intrebi, ce mai suspini.
Fusesem neamuri si-am fost rude,
Si am ramas doar doi straini.

Cum pomii sparg pe strazi asfaltul,
Sa caute femeia pom,
Adancul poate tot ce-naltul
Nu ingaduie nici unui om.

Te-imbratisez prin radacina,
Te regasesc la infinit,
Dar vai, te simt asa straina,
Ce pom uscat ai devenit !

Si fiecare in alta parte
Inalta ramuri, crengi de flori.
Si-i intre noi atata moarte,
Ca nici nu poti real sa mori !

Ma mai saluti cu cate-o frunza,
Te mai salut cu niste spini,
Dar viata noastra e ascunsa
In disperate radacini.

Vor trece ere curioase
Si ne-or gasi cum am fost buni,
Cu nervi, si radacini si oase,
In niste mine de carbuni.

Eu port armura si tu haina,
Si crengile intre noi s-au frant,
Si atat ne mai iubim in taina,
Pe patul nostru sub pamant.

Acum poti fi a orisicarui,
Dar eu, cand toamnei te inclini,
Nu un buchet de flori iti darui,
Ci un buchet de radacini.

Versuri: Adrian Paunescu
Voce: Vasile Seicaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s