Stephen Hawking: Raiul este o poveste cu zâne   Leave a comment

In aprilie 2007, Hawking devine primul tetraplegic care a evoluat in conditii de gravitatie zero

Genialul astrofizician britanic Stephen Hawking si-a reluat ostilitatile cu religia cu ocazia unui interviu acordat The Guardian pe marginea unor afirmatii din bestseller-ul publicat în 2010, „The Grand Design„.

In interviu, Hawking respinge noţiunea de viaţă de dincolo de moarte – afirmand ca „raiul este o poveste cu zâne pentru cei ce se tem de întuneric„.  Întrebat despre cum ar trebui să ne trăim viaţa, fizicianul a răspuns că „ar trebui să cautam sa dăm cea mai mare valoare acţiunilor noastre„.

Am trăit cu gândul unei morţi timpurii timp de 49 de ani. Nu mi-e frică de moarte, însă nu mă grăbesc să mor. Am atât de multe de făcut înainte. Eu privesc creierul ca un computer care va înceta să mai funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există rai sau viaţă de apoi pentru computerele stricate, este doar o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de întuneric„, a declarat Hawking.

In 1963, la vârsta de 21 de ani (deja laureat al titlului de doctor in fizica), lui Stephen Hawking i se descopera o degenerare progresivă a neuronilor motori – afecţiune cunoscută sub numele de „scleroză laterală amiotrofică” – medicii dandu-i maximum 3 ani de trăit ! Dar Hawking nu a cedat, a continuat să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Paralizia a progresat şi cu timpul a ramas complet imobilizat, apoi si-a pierdut vocea, fiind constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut ! Singura consolare a constituit-o faptul că maladia nu este dureroasă şi nu afectează inteligenţa.

Infirmitatea nu l-a împiedicat să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică, devenind unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică de la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

Încă de la începutul carierei, Hawking a fost preocupat de elementele de bază ale cosmologiei. Pe la mijlocul anilor ’60, el era influenţat de Sir Roger Penrose, celebru matematician şi fizician teoretician, care studia conceptul de  “singularitate”. Prevăzută de teoria relativităţii generalizate a lui Einstein, singularitatea implică ideea unui univers în plină expansiune care şi-a avut originea într-un punct unic, în care legile cunoscute ale fizicii nu mai funcţionează. Deşi Einstein ştia că singularităţile sunt o consecinţă a teoriei relativităţii, el le-a considerat a fi nişte entităţi pur teoretice.  “Marea întrebare era dacă a fost sau nu un început,” avea să scrie Hawking mai târziu. “Roger Penrose şi cu mine am descoperit că , dacă teoria relativităţii generalizate este corectă, atunci trebuie să fi existat un început.” Teorema singularităţii, enunţată de Hawking şi Penrose, a fost publicată în 1970.

Prezentand "Stephen Hawking’s Universe" - un serial stiintific pentru canalul TV Discovery

Dacă singularităţile există, era logic ca unul din locurile în care trebuie căutate să fie stelele colapsate după ce şi-au consumat combustibilul nuclear- devenind “găuri negre”, termen sugerat în 1967 de John Wheeler. Fizica găurilor negre ar putea contribui la explicarea ”quasarilor”, uriase surse punctuale  de energie descoperite in anul 1961, ca şi a „pulsarilor”, descoperiti câţiva ani mai târziu.

Studiile lui Hawking asupra găurilor negre s-au aprofundat pe la mijlocul anilor ’70 – în 1974 descria găurile negre ca fiind corpuri cu temperatură specifica şi care emit radiaţii. Această idee, pe care a descris-o matematic, a devenit cunoscută sub numele de „radiaţie Hawking”, o descoperire care e privită ca una din marile realizări, nu doar ale lui Hawking, ci ale ultimilor 50 de ani de fizică”.

Pe parcursul anilor ’80, Hawking a manifestat interes faţă de aplicarea teoriei cuantice la condiţiile iniţiale ale Universului dinainte de Big Bang. El a scris împreună cu James Hartle o importantă lucrare, „Funcţia de undă a Universului, prin care a impulsionat domeniul cunoscut ulterior sub numele de cosmologie cuantică – afirmand ca legile fizicii cuantice aplicabile materiei elementare s-ar putea să fi funcţionat şi la începuturile Universului.

Una din problemele fizicii teoretice care a dominat ultimile doua decade a fost urmatoarea:  „Ce se intampla cu informatia intr-o gaura neagra, cea continuta in obiectele pe care le-a inghitit ?” Una din legile fundamentale ale fizicii provenind din termodinamica afirma Principiul conservarii informatiei – informatia intrata intr-un proces fizic trebuie sa se regaseasca, chiar daca intr-o forma transformata, la iesire. Incalca oare gaurile negre aceasta lege fundamentala (sugerand ca informatia evadeaza in alt univers) ? In 1997, Hawking si Thorne au pus pariu cu Preskill legat de pierderea informatiei intr-o gaura neagra. Hawking si Thorne sustineau ca informatia se pierde,  in timp ce Preskill era convins ca teoria relativitatii cuantice va demonstra ca informatia nu se pierde si poate fi recuperata in momentul evaporarii gaurii negre – miza materiala a pariului fiind o enciclopedie la alegerea castigatorului. La 7 ani de la semnarea pariului, in 2004, in mod destul de neasteptat Hawking a admis cum ca ar fi pierdut pariul si l-a onorat, oferindu-i unui Preskill destul de sceptic enciclopedia pe care acesta a ales-o: „Total Baseball: The Ultimate Baseball Encyclopedia”, 8th edition. Thorne nu a acceptat pierderea pariului, deoarece din punctul lui de vedere situatia este inca indecisa.

Stephen Hawking vs. God

In ultimii ani, in unele emisiuni TV si interviuri, Stephen Hawking a abordat si subiecte de interes pentru marele public:

– privind existenta extraterestrilor, el este convins ca acestia exista intr-un Univers asa de mare, si ca ar fi prudent sa nu-i contactam !

– privind evolutia civilizatiei umane, el crede ca este imperativ sa colonizam spatiul cosmic, pentru „a nu pune toate ouale in acelasi cos” !

– privind evolutia fizicii teoretice, considera ca in aproximativ 100 de ani toate misterele vor fi deslusite, accentul stiintific deplasandu-se spre tehnologie.

– privind existenta multi-Universurilor, Hawking afirma ca teoria stringurilor conduce la ideea existentei acestora, dar nu inseamna si ca le-am putea atinge.

– privind calatoria in timp, ea va deveni posibila la un moment dat pe baze relativiste, dar numai catre viitor, calatoria in trecut incalcand legile fizicii.

Pe langa stralucitoarea cariera stiintifica in domeniile cosmologiei teoretice, relativitatii generale şi mecanicii cuantice, Stephen Hawking este si un apreciat autor de literatura de popularizare stiintifica, publicata si in limba romana: „Scurtă istorie a timpului” (2004), „Visul lui Einstein şi alte eseuri” (2004), „Universul într-o coajă de nucă” (2005), „O si mai scurtă istorie a timpului” (2007) – asteptam cu interes si traducerea lucrarii „Marele proiect” publicata in 2010.
De asemenea, sa nu uitam ca pe canalele TV Discovery ruleaza un serial numit „Stephen Hawking’s Universe„.

Este laureat al multor premii, stiintifice sau nu, cum este Ordinul Imperiului Britanic in grad de comandor primit de la Regina Marii Britanii in 1982 sau Medalia Prezidentiala a Libertatii primita in 2009– cea mai inalta distinctie civila acordata de  SUA .

Acum, este alegerea voastra, ori credeti ce predica popa in biserica ori ce preda Stephen Hawking la catedra din Cambridge – dar exista cel putin o diferenta:  Hawking are si dovezi…

Anunțuri

Posted 17 Mai 2011 by Liviutz in Stiinta

Tagged with , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s