Balcic 2011 – partea 1-a   Leave a comment

Minaretul (sursa: Wikipedia.org)

La sfarsitul lunii august am reusit in sfarsit sa ajung la Balcic – copiii s-au indurat sa renunte la o zi de plaja !🙂 Am nimerit zilele acelea „vantoase”, ne-am distrat teribil in valurile uriase, cred ca mie mi-a parut mai rau decat lor ca am pierdut o zi de plaja !🙂

O sa incep cu ceva chestiuni administrative – poate intereseaza pe cineva, apoi o sa ma concentrez pe aspectele horticole – cele care ma interesau prioritar.

Privind transportul, cred ca exista ceva gen maxi-taxi care merge pana la Balcic, parca anul trecut am vazut anunturi prin statiuni, dar anul acesta nu le-am mai vazut..

Din fericire, ne-am deplasat cu autovehiculul personal. Soseaua pana la granita este foarte buna, cred ca toti cunoastem „axa” Constanta-Mangalia. Mai nou, au dat drumul unui segment de autostrada care pleaca/iese din Murfatlar si face jonctiunea cu magistrala mentionata, cam pe la Agigea. De la granita pana la Balcic mai sunt vreo 60 de kilometri.

La frontiera nu sunt probleme, dar nu uitati sa luati pasapoartele copiilor sub 14 ani. Problemele incep dincolo de frontiera, este vorba de starea drumului. Pe undeva simti un sentiment reconfortant – „uite dom’le ca bulgarii sunt totusi in urma noastra !”.

Am intalnit si un radar + un alt echipaj de politie, in ambele situatii, si la dus si la intors, oprisera numai masini cu numere de Bulgaria, desi circulau destule si cu numere romanesti ! Aviz amatorilor !

Pana ajungem la Balcic, sa vedem cateva date istorice despre destinatia noastra, poate nu cunoasteti toate amanuntele (Wiki dixit):

– Candva locuit de ionieni (greci) in sec. V i.e.n, orasul a fost numit Dionysopolis după numele zeului Dionysos. După una din cele mai răspândite legende, oraşul a primit acest nume după ce o statuie a lui Dionysos a fost adusă la ţărm de valurile mării.

– În secolul I î.Hr., colonia au fost pentru prima oară ocupata de trupele Imperiului Roman, dar la scurt timp populaţia zonei, formată din greci, sciţi şi geţi s-a răsculat. O mărturie importantă a epocii este celebra „inscripţie de la Dionysopolis” din anul 48 î.Hr., de fapt un decret de cinstire a lui Akornion, binefăcător al cetăţii care se remarcase ca ambasador la regele Daciei, Burebista, apoi ca sol al acestuia la Pompeius, adversarul lui Caesar. În perioada luptelor pentru putere de la Roma, oraşul a fost ocupat de Burebista şi integrat marelui său regat, ce includea întregul ţărm vestic al Mării Negre.

-Istoria oraşului Dionysopolis o va împărtăşi în continuare pe aceea a Dobrogei, integrată Imperiului Roman, reperele importante fiind apariţia şi răspândirea creştinismului sau năvălirile barbare, accentuate prin „Criza imperială” din secolul III. La capătul acestei crize, împăratul Diocleţian creează provincia Scythia Minor (actuala Dobrogea), care din anul 395 va aparţine Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

– Deşi a fost reparat de împăraţii Licinius, Iulian Apostatul şi Valens, oraşul va suferi distrugeri mari în timpul migraţiilor din secolele V-VI (este menţionată şi o mare inundaţie provocată de un tsunami în secolul al VI-lea) şi va decădea treptat. Au trecut succesiv prin zonă goţii, ostrogoţii, antii, slavii, bulgarii, gepizii, cutrigurii, avarii.

– Curând după această însă, hanatul bulgar al lui Asparuh, ajuns la nord de Dunare în urma luptelor cu khazarii, câştigă în anul 680 războiul cu Imperiul Bizantin şi cucereşte Dobrogea şi Moesia. Un an mai târziu hanatul este recunoscut ca stat independent (Primul Ţarat Bulgar), dar bizantinii şi-au păstrat controlul încă 3 secole asupra ţărmului Mării Negre, cu intermitenţe şi asupra zonei vechii cetăţi Dionysopolis.

– Zona dobrogeana va rămâne în graniţele imperiale până la începutul secolului al XIII-lea, când, în contextul înlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Răsărit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asăneştilor (Al Doilea Ţarat Bulgar).

– Secolul al XIV-lea este deci o perioadă de înflorire şi pentru Balcic, dar aceasta nu durează mult. În 1388 au loc primele atacuri ale turcilor, sub comanda lui Yakci-bey, trimis de vizirul Çandarli Ali-Paşa în fruntea a 5000 de călăreţi, pentru a ocupa cetăţile Ţării Cărvunei. Turcii au numit noua ţară ocupată după ultimul ei mare despot, Dobrotici, aşa cum aveau obiceiul: Dobrugi-ili (Ţara lui Dobrugi). În acelaşi an sau la începutul lui 1389, Mircea cel Bătrân, domnul Valahiei, învinge trupele otomane şi preia puterea pentru prima oară în Dobrogea. Au urmat ani grei pentru oraşele de la ţărmul mării, în care Mircea se va lupta cu turcii pentru a-şi menţine autoritatea în zonă, în final reuşind acest lucru în anul 1404. Stăpânirea Valahiei asupra zonei Balcicului nu va dura însă decât până în anul 1420, când fiul lui Mircea, Mihail I, nu va putea rezista deselor atacuri, pierzându-şi chiar viaţa în luptele cu turcii.

– Aflat între cetăţile Varna şi Kavarna (vechea Karvuna), Balcic se va dezvolta în cele aproape 5 secole de stăpânire otomană mai mult ca centru de comerţ cerealier în tranzit, datorită poziţiei strategice şi micului său port.

– După Războiul Ruso-Turc din 1878, Balcicul (eliberat la 19 ianuarie 1878 de trupele generalului-locotenent Zimmerman) intră în componenţa Principatului Autonom Bulgaria, aflat de jure sub suzeranitate otomană, şi care în 1906 îşi câştigă independenţa.

Trupele romane trecand Dunarea la Zimnicea

Din 1913, odată cu intrarea între graniţele Regatului României în urma celui de-al doilea război balcanic, Balcicul va deveni din ce în ce mai cunoscut şi frecventat, lansându-se ca destinaţie turistică pentru lumea artistică şi politică românească. Teritoriul Cadrilaterului a rămas în componenţa României până în 1940, când prin Tratatul de la Craiova de la 7 septembrie reintră în componenţa Bulgariei. Guvernanţii români cedează presiunilor Germaniei naziste şi aliaţilor ei bulgari şi decid abandonarea Cadrilaterului. Unii ofiţeri ai armatei Române (de exemplu, Generalul Argeşanu) s-au opus acestei retrageri şi au organizat pe cont propriu o rezistenţă armată. Conducătorul rezistenţei fiind însă arestat în cele din urmă din ordinele lui Ion Antonescu, bulgarii au reintrat în posesia acestei regiuni relativ fără probleme.

MEMENTO: Cel de-al doilea război balcanic a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi în principal Grecia şi Serbia de cealaltă. Având dispute teritoriale în trecut (fortăreaţa Silistra de pe Dunăre, cerută de români ca preţ al neutralităţii lor în primul război balcani), noul război a invitat România la o intervenţie militară în Bulgaria.  Când trupele româneşti au invadat nordul Bulgariei şi se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistiţiu. Prin tratatul de la Bucureşti, Bulgaria a fost forţată să renunţe la o bună parte din teritoriile obţinute după primul război balcanic către Serbia, Grecia, România şi Imperiul Otoman. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria şi fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial. Zece luni mai târziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

Ajungem in fine in Balcic. Starea drumurilor – ingrozitoare ! Nu cred ca prin RO mai sunt inca din-astea !  Cred ca poarta pica unui teritoriu fost romanesc ! :-)  In prima parte a orasului (arata ca din anii 60) exista indicatoare catre „Muzeul Botanic„, dar tocmai la ultimul viraj necesar – indicatorul lipseste ! In fine, am nimerit pana la urma..

Dupa ce am rezolvat problema parcajului (costa cam tot ca la noi), am aruncat o privire fugara cetateanului care vindea plante (printre care si ceva suculente) si am inceput sa parcurgem straduta care coboara spre intrarea in domeniul regal – bordata cu chioscuri, mici restaurante, etc.

Imediat stanga dupa casa de bilete (in principiu se plateste in leva sau euro, dar noi am platit in lei – moneda acceptata peste tot), este intrarea in „Muzeul Botanic”, o gradina care comunica cu gradinile mari ale domeniului regal – dar nu stiu daca facea parte din acesta initial.

Gradina este tutelata de Universitatea de stiinte agricole din Varna (daca nu ma insel) si arata binisor, de remarcat etichetarea tuturor speciilor de plante. Exista 3 sectiuni: una cu plante de gradina (adica buruieni fara valoare in acceptiunea cactusistilor), o rocarie cu plante suculente si alpine si o sectiune C&S continand atat plante hardy cat si din celelalte.

Intai am dat navala la rocarie, sa vad daca este ceva de care nu am eu ! :-)  Ce sa zic, am vazut vreo doua specii interesante, plus alte doua despre care nu m-am lamurit daca sunt varietati ale unor plante deja cunoscute sau este vorba de specii diferite.

Va las sa va delectati cu cateva imagini ale plantelor din rocarie (pozele nu sunt grozave, sunt facute din graba cu telefonul – aparatul foto era deja plecat in cautarea frumusetilor arhitectonice).

VA URMA …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s