1989. Decembrie. Timisoara.   2 comments

Anii trec, generatiile se schimba, decembrie 1989 devine un eveniment istoric ca oricare altul, ocazie doar pentru festivism si defilarea politicienilor prin fata camerelor de filmat. As vrea totusi sa facem un efort si sa ne amintim de acele vremuri crancene – caci chiar si daca e stiut ca Revolutia a fost „permisa” de Marele Urs – temporar infrant pe tabla de sah a istoriei, tot a fost necesar ca o mana de oameni sa iasa in fata tancurilor si sa-si riste libertatea, sanatatea, viata. Acelor inconstienti le datoram foarte multe…

Atmosfera in Romania ceausista, pe scurt:
– dupa un boom economic al intregii Europe in anii 60′-70′ (de care a profitat volens-nolens si Romania), situatia economica in anii 80′ s-a degradat tot mai mult, agravata de izolarea fata de piata libera si de deciziile unei fara orizont industrializari fortate, comandate de un presedinte cu 4 clase – si care a avut grija sa se inconjoare numai de yes-mani incompetenti, exilandu-si potentialii concurenti din Partidul Comunist (dupa modelul sovietic).
– dupa vizitele in China si Coreea de Nord, Ceausescu a devenit si mai retrograd, astfel incat in tara domnea cenzura, delatiunea si temuta Securitate. Practic, trebuia sa-ti tii gura in orice situatie, caci puteai fi turnat si de propriul frate, ridicat apoi in miez de noapte. Te cafteau bine, iti faceau dosar si faceai cativa ani de puscarie pentru cauze de drept comun, caci in Romania oficial nu mai existau detinuti politici.
magazinele erau aproape goale, alimentele (si produsele) de baza se luau pe cartela, numai dupa ce stateai la lungi cozi. Se ajunsese in situatia ridicola in care te asezai la coada fara sa stii „ce se aduce”, si pe masura ce inaintai aflai ca s-a adus X dar s-a terminat, apoi ca s-a terminat si Y, iar daca aveai noroc te alegeai cu niste „tacamuri”. Si te injoseai luptand inclusiv cu cetateni in varsta – cam cum este astazi la pupat moaste.
– izolarea fata de vest era totala, daca nu aveai norocul sa fi sas sau evreu – ca sa te cumpere Germania sau Israelul „in vivo”. Nenumarati cetateni romani si-au gasit sfarsitul impuscati la granita sau pe fundul Dunarii, pe cand incercau disperati sa fuga in Occident.

Ei bine, pe fondul vestilor despre dezghetul Blocului de la Varsovia (in noiembrie cazuse si Zidul Berlinului), tensiunea era maxima (toti ascultam Vocea Americii si Europa Libera). DAR CINEVA TREBUIA SA FIE PRIMUL, sa-si riste viata. Si in 16-18 decembrie astia au fost Timisorenii – deloc intamplator. Acolo este alt material, istoria si convietuirea cu sarbii, maghiarii si germanii au schimbat ceva fundamental in educatia lor.
In spiritul echitatii, sa nu-i uitam si pe Bucurestenii din 21 decembrie. Si aceia au strans multa disperare si curaj, infruntand tancurile, scutierii si lunetistii, dar deja fitilul fusese aprins la Timisoara.

(Later edit: uite ce pateau cei care aveau curaj sa fie PRIMII – e prima data cand aud de revolutia ieseana din 14 decembrie: Articol Adevarul)

Lor si celor care se odihnesc in pace in cimitirele Revolutiei, le dedic acest memento, pe acordurile timisorenilor de la Promusica …

 

La 16 Decembrie, după calendare,
Era preziua Sfinţilor Strămoşi
Care strigau din neuitare să nu lăsăm urmaşilor
Povara – să vadă, s-audă şi să tacă ….

La 17 Decembrie, Duminica mare,
Cu ce durere ne-nvăţa SA FIM,
Să fim şi toţi şi fiecare,
Să dăruim copiilor speranţa, vorbirea, privirea şi lumina !

Timişoara, Timişoara, Timişoara !
Timişoara, Timişoara, Timişoara !
Timişoara, Timişoara, Timişoara !
Timişoara, Timişoara, Timişoara !

La Timişoara au coborât în stradă
Frica, deznădejdea şi speranţa;
Speranţa cea din urmă, LIBERTATEA !

Noi nu plecăm !
Noi vrem să fim !
Nu suntem laşi !
Nu suntem hoţi !
Chiar dacă ne-mpuşcaţi pe toţi !

Noi nu plecăm ! Noi nu murim !
Noi nu plecăm ! Noi nu murim !
Noi nu plecăm ! Noi nu murim !
Noi nu plecăm ! Noi nu murim !

Timişoara, Timişoara,Timişoara !
Timişoara, Timişoara,Timişoara !
Timişoara, Timişoara,Timişoara !
Timişoara, Timişoara,Timişoara !

Anunțuri

2 responses to “1989. Decembrie. Timisoara.

Subscribe to comments with RSS.

  1. …erau si atunci doua Romanii..in Romania MEA, din cate imi amintesc (rurala si ne-colectivizata) in plina ‘dictatura comunista’ aveam 2 ha pamant, 10 oi, o vaca si 2 porci si cuptor de pita ( fara a fi nici comunist->membru de partid, nici securist caci aveam 14 ani in ’89) parintii si bunicii mei nu au stat la coada pe cartele ba chiar in amintesc cum veneau motii carutasi la margine de sat si dadeau la troc ciubere, butoaie si scanduri de brad pe saci pe porumb, sau tiganii (cortorari) care tot la troc dadeau cetarne sau oale de tuci..a fost odata ca niciodata.in vremurile astea au disparut si motii si tiganii ca fumul din taberele lor..hai, ca am devenit nostalgic..

    • Asa este Cristi, le-a fost mai greu sa „comunizeze” mediul rural, acolo exista un conservatorism traditional. Mai ales in zonele necolectivizate (deal-munte), oamenii si-au continuat viata cum o faceau si inainte de regimul comunist. Chiar erau unii care se imbogatisera, caci alimentele erau la mare pret ! In zona mea de bastina, cei mai bogati erau ciobanii – circula gluma ca unii manau oile cu elicopterul, asa de bogati erau !

      Presiunea mare era pe oraseni, stiau bine ca aglomeratile umane sunt periculoase. Dar Ceausescu a fost atat de „inteligent” (impreuna cu berbecii care il secondau) incat, intr-un moment de tensiune maxima a strans zeci de mii de oameni la miting in Bucuresti ! Sarmanul credea ca oamenii chiar erau patrunsi de „inalta constiinta comunista”, nu-si dadea seama care era doar o mima exersata zilnic cu speranta ca odata si-o data se va termina .. Si s-a terminat in cele din urma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s