Archive for Iulie 2015

Referendum in Atlantida   Leave a comment

Oaleleu, ce cosmar avusei azi-noapte …

Se facea ca din lumea toata doar un arhipelag mai ramasese la suprafata (deh, incalzirea globala). Si in acel arhipelag mai toate insulele subzistau doar pentru ca-si facusera la timp ziduri groase si inalte, prin eforturile dureroase ale multor generatii.

Singura mai norocoasa, stravechea Atlantida statea pe pamant mai inalt iar locuitorii profitasera si o tinusera pana atunci numai in petreceri cu sirtaki si farfurii sparte. Dar cum oceanul crestea implacabil, singura solutie era sa construiasca si ei un zid, cum facusera cu ani in urma si vecinii lor mai oropsiti de vitregia naturii.
Atlantida
S-a strans multimea democratic in agora si au tinut mare sfat. Nu era o hotarare usor de luat, caci de-acum inainte fiecare locuitor trebuia sa presteze zilnic doua ore la constructia zidului, si erau multi care inca dormeau orele alea, osteniti dupa petrecerile de noapte. Vecinii lor promisesera sa-i ajute la necaz, dar numai daca dovedeau ca merita sa fie ajutati, era exclus ca localnicii sa benchetuiasca iar strainii sa munceasca pentru al lor zid.
Si pareri erau multe … multi ziceau ca o sa se descurce si fara zid, ca stramosii lor milenari. Ba chiar ca putina apa in plus n-o sa le strice, turismul acvatic va capata avant. Unii negau insasi anuntata crestere a nivelului apei – ca fiind o poveste a veneticilor menita sa-i sperie. Altii mergeau pana acolo incat isi acuzau vecinii de terorism de mediu, ca ei ar fi facut sa creasca apele, ca sa-i oblige sa apeleze la ei si sa-i indatoreze pe veci.

Dupa dezbateri furtunoase care sa lasasera si cu capete sparte, un tip mai simpatic (Tzeparis) veni cu solutia: ce poate fi mai potrivit in ultra-democratica Atlantida decat un Referendum in care sa se auda vocea Poporului. Un referendum esential pe tema : „Credeti ca apele vor creste sau nu ?” OXI ori NOXI ? Intregul arhipelag cazu in admiratie pentru avansata democratie atlantida, si asteptara cu infrigurare decizia atlantilor.
Si facura referendum, si vocea Poporului se auzi: 99% NU, 1% DA. Uriasa explozie de bucurie izbucni in randul mandrului popor atlant, solutia era optima: nici munca voluntara, nici datorii la vecini ! Benchetuira iar si dupa obicei sparsera gramezi de farfurii – iar cum astea trebuiau sa le arunce undeva, le zvarlira convenabil in mare.

Dar dezastru ! Volumul apei dezlocuit fu suficient sa ridice nivelul marii cu cativa metri si daca vecinii facura fata cu greu, atlantii ajunsera cu apa pana la gat ! In piata, Tzeparis inca perora facand bulbuci cu apa in gura:
„-Atlantida este bastionul mondial al democratiei !”, „-Atlantida a dat o lectie Lumii !”, „-Atlantida nu vrea sa fie datoare nimanui !”, „Atlantida, pamantul cel mai bun, cel mai uscat !”

Ma trezii in zori de zi lac de sudoare – ah ce bine, era doar un vis, inca nu aparusera rezultatele la referendum. Pe jumatate treaz, ma gandeam inca la visul meu: Acum atlantii trebuiau sa faca eforturi de 100 de ori mai mari decat inainte ca sa construiasca un zid lucrand cu apa pana la gat, si tare ma tem ca n-o sa-i ajute nimeni in atare conditii …

PS: Dedicatie pentru … atlanti:

George Nicolescu – Imnul înecaţilor din Atlantida (1983)
George Nicolescu – Imnul innecatilor din Atlantida, Adrian Paunescu 1983

Anunțuri