Archive for the ‘Turcia’ Tag

Unirea din 1859 – moment de varf al istoriei romanilor   Leave a comment

Din confortul prezentului, noua celor de azi tinde sa ne scape faptul ca Unirea din 1859 a constituit UN MIRACOL ISTORIC care a depins atat de aranjamentul unic al astrelor (a se citi „interesele imperiilor vecine”) cat si de darzenia si curajul nebun al unionistilor – care nici macar nu reprezentau o majoritate clara in cele doua state romanesti.
Retineti – DE NENUMARATE ORI succesul Unirii a stat intr-un fir de par, povestea fiind demna de un film de aventuri care n-are nevoie de nicio dramatizare suplimentara !

Celor mai putin familiarizati cu istoria epocii, as vrea sa le relatez elemente istorice mai mult sau mai putin cunoscute, pentru a intelege mai bine ce moment COLOSAL a reprezentat anul 1859 si precedentii sai. Asadar, Stiati Ca ?

Situatia politico-teritoriala regionala inainte de Unire

harta-unirii-1859

– Situatia teritoriilor romanesti era foarte proasta. Sper ca va amintiti ca cele doua tari romanesti erau sub suzeranitate turca (am platit TRIBUT pana la Razboiul de Independenta din 1877 !), iar Dobrogea nu ne apartinea – devenise teritoriu turcesc dupa moartea lui Mircea cel Batran; Iar Bucovina era la austrieci !
– In secolul 19, Rusia se afla in plina expansiune, pe fondul slabirii puterii Imperiului Otoman. Dupa victoria din razboiul ruso-turc din 1806–1812, rusii ne luasera deja Basarabia si cerusera, nici mai mult, nici mai putin, si intreaga Moldova si Tara Romaneasca. Numai amenintarile Frantei au facut ca rusii sa-si tempereze tupeul !
– Nu mult mai tarziu, profitand de slabiciunea din ce in ce mai evidenta a turcilor, Rusia a declansat in 1853 așa zisul „Război al Crimeii” împotriva Imperului Otoman, ocupând si Principatele Române. Numai ca Anglia si Franta intra in razboi impotriva rusilor si ii silesc sa accepte un armistitiu in conditii defavorabile. Surpriza – desi Austria nu a participat la razboi, ea cere Rusiei sa se retraga din Principatele Române, urmarindu-si propriilor interese. Si într-adevăr Rusia s-a retras ! Însa neasteptat, atunci Imperiul Austriac a ocupat Principatele Române, plasând in octombrie 1854, 300.000 de soldați la granița Moldovei cu Rusia !!
– Urmeaza negocieri intre marile puteri: Franta si Rusia sustin (din motive strategice diferite pe care nu le mai detaliez) unirea celor doua tari romanesti, dar Turcia si Austria se opun (Turcia isi pierdea vasalii, Austria se temea ca pierde Bucovina). In fine, la 30 martie 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris care a pus capat în mod oficial Războiului Crimeii, marcand un urias pas înapoi pentru Rusia si pretentiile sale de dominatie a regiunii- oferind un nesperat time-out unionistilor romani !
– Pe plan extern, Tratatul prevedea respectarea integritații Imperiului Otoman (deci si suzeranitatea asupra Tarilor Romane, dar nu avea dreptul de a trimite trupe decat cu aprobarea puterilor garante), Basarabia ramanea în continuare în stapanirea Imperiului Rus, dar judetele Cahul, Bolgrad si Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenta Moldovei/Romaniei. Pe plan intern, se înfiintau si convocau Adunarile ad-hoc care sa exprime vointa populatiei cu privire la organizarea definitiva a principatelor (art. 24) si se înfiinta armata nationala pentru mentinerea ordinii interne si asigurarea frontierelor (nota: dupa Brancoveanu = epoca fanariota, principatele romane NU mai aveau dreptul sa mai aiba armata proprie !)

Situatia interna si demersurile pentru Unire

alexandru-ioan-cuza

– Daca in Tara Romaneasca opinia publica era majoritar favorabila unirii, in Moldova exista un puternic curent anti-unionist (ex: Nicolae Istrate, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Nicolae Sutu, chiar si Ion Creanga). Antiunionistii erau sprijiniti puternic de austrieci si de caimacamii (loctiitorii domnesti) Teodor Bals si apoi grecul Nicolae Vogoride – pretendent la tronul Moldovei. Acesta din urma a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, asigurand victoria anti-unionistilor. Numai ca Ecaterina Vogoride a sustras parte din corespondenta secreta purtata de sotul ei cu rudele din Constantinopol, unde era detaliat planul marsav ! Din corespondenţă reieseau plaţile facute de Viena catre guvernarea Vogoride si jocul dublu al Porţii si Angliei împotriva unirii. Scandalul a fost imens în presa vremii, cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromitatoare fiind publicate la Bruxelles si in tara – dar cu toate acestea, sultanul a refuzat repetarea alegerilor. In aceasta situatie, puterile garante au rupt relatiile diplomatice cu Imperiul Otoman in 4 august 1857 !!
– Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta sa nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III si Regina Victoria, în urma careia alegerile falsificate de  Vogoride au fost anulate. În schimbul acceptarii anularii alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri partiale a Principatelor, acestea urmând sa aiba doi domni, doua guverne, doua Adunări Legislative, etc.
– La 22 septembrie 1857 au avut loc noi alegeri in Divanul Ad-hoc al Moldovei favorabil unirii, iar la 30 septembrie si in cel al Valahiei, fiind puse bazele fuzionării celor doua principate. Printre alte rezolutii, erau si acelea de a numi ca domn un print strain cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene, mentinerea autonomiei sub suzeranitate otomana (protectie impotriva Rusiei), neutralitate si unirea Principatelor într-un stat sub numele de „România„.

– Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor doua Divanuri ad-hoc, puterile europene au adoptat Convenția de la Paris acceptand numai unele din cererile acestora (ex: denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, fiecare principat având instituții proprii, etc);
– Au urmat alegerile pentru Adunarile Elective, care urmau sa îi desemneze pe cei doi domni. In Moldova, jocurile erau facute pentru Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, agent al rusilor. Acesta avea si cateva sute de mercenari pentru a inchide gura oponentilor si pentru a forta alegerea lui si in Tara Romaneasca. Lovitura de teatru, cu numai doua zile înainte de vot, unioniștii au înteles cine era Sturza si au hotarat sa-l respinga si sa desemneze un candidat independent. După dispute aprinse, a fost propus si acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nici macar nu participase la întâlnire), vazut ca varianta de compromis între conservatorii filorusi si liberalii pro-occidentali (francofili).
– Urmare acestei schimbari de ultim moment, gruparea Sturza a pus la cale uciderea liderilor unioniști A. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu si Manolache Epureanu. Complotul a fost însa dejucat dupa ce a fost deconspirat de Alecu Onciul si Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei – care dorea o unire sub influenta ei.

– Pentru ca în textul Conventiei de la Paris nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate să fie persoane separate (portita lasata de Napoleon al III-lea ??), liderii unionisti au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat si în Țara Româneasca. Aici însa, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii detineau 46 din cele 72 mandate. În această situatie, liberalii radicali au initiat o vie agitatie în randul populatiei Capitalei si al țaranilor din împrejurimi. Peste 30 000 oameni s-a strans în zona Adunării elective (hotel Concordia – azi in ruine prin bunavointa autoritatilor bucurestene). La 24 ianuarie 1859, intr-o sedința secreta, deputatul Vasile Boerescu a propus alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta propunere fiind acceptata în unanimitate.

hotel-concordia

Practic, in ziua de 24 ianuarie pe care o sarbatorim astazi, Principatele Romane NU erau inca unite politic, erau doar in ceea ce se cheama o „uniune personala”, dar aceasta LOVITURA DE MAESTRU a unionistilor a creat premizele succesului etapelor urmatoare.
Povestea continua la fel de pasionant !

– Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Inalta Poarta și de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situația creată în cele doua Principate a provocat convocarea unei noi adunari a Conferinte internationale la Paris. Imediat, misiuni speciale conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa castige sprijin pentru cauza romaneasca. Înca din a doua sedinta a Conferinței (1-13 aprilie) Franța, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere a domnului roman, dar Imperiul Otoman și Austria tergiversau. Mai mult, circulau informatii ca se punea la cale o intervenție militara turceasca peste Dunăre.
– Alexandru I. Cuza raspunde energic: la 20 aprilie, armata moldo-munteana este concentrata la Florești (între Ploiești și Câmpina). In cele din urma, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta si Austria au acceptat oficial în a 3-a ședința a Conferinței de la Paris (25 august-7 septembrie) sa recunoasca, la randul lor, dubla alegere a domnului roman. Detensionarea situației, atât în relațiile cu Imperiul Otoman, cât si cu cel Habsburgic, îl determina pe Cuza sa ordone închiderea taberei de la Floresti (1 septembrie 1859).

– Pentru a realiza deplina unire politico-administrativa , Cuza a iniţiat o serie de noi demersuri diplomatice, Costache Negri fiind cel însarcinat sa susţina cauza Principatelor la Constantinopol – Inalta Poarta fiind inca suzeranul Principatelor. Pentru a strange legaturile, Domnul a efectuat personal o curajoasa vizita pe Bosfor, în septembrie 1860. În cele din urma, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinţa puterilor europene. Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplina, dar înca din prima sedința Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încalcari ale Convenției de la Paris (deja incalcata de deciziile curajoase ale lui Cuza si ale unionistilor), iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza.
– La începutul lunii noiembrie 1861, Inalta Poarta prezenta firmanul Unirii, dar în condiții considerate inacceptabile de unionisti. Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacția energica Camerelor si a guvernelor romanesti, poziția intransigenta a lui C. Negri și atitudinea favorabila a majoritații Puterilor garante si-au facut în cele din urma efectul. La sfarsitul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4-16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrandu-si totusi poziția.

Epopeea Unirii din 1859 continua la fel de pasionant cu  evenimentele de politica interna – o tema care trebuie cunoscuta a priori si in detaliu, dar nu insist aici. Sprijinit de unionistii liberali, dupa o lunga serie de demersuri de succes care au pus bazele Romaniei moderne, Cuza cedeaza unor tentatii autoritariste, inconjurandu-se treptat de o adevarata camarila care urmarea altceva decat interesul national (amanta lui, Maria Obrenovici,  jucand un rol nefast in viata lui personala si in politica statului).

Indepartarea vechilor sfetnici si prieteni, înlocuirea la 26 ianuarie a guvernului Kogalniceanu şi fluturarea în mai multe rânduri a ideii de renunţare la tron, sporesc tensiunile anti-domnesti.
Este momentul in care elita politica recurge la soluţia radicala, deoarece interesul era acela de a continua procesul de modernizare a societaţii româneşti. Opoziţia conservatoare ajunge sa se coalizeze cu liberalii împotriva domnului şi a regimului sau personal, în pofida marilor diferente de spectru politic („monstruoasa coalitie„). În conjuraţia anti-cuzista au fost atrasi si unii lideri ai armatei si ai garzii personale a domnitorului.

In dimineaţa zilei de 11 februarie 1866, trupe de artilerie patrund în palat. Ofiţerii ce trebuiau sa-l aresteze patrund în apartamentul domnului si îi înmaneaza documentul abdicarii, care fusese conceput de Ion Ghica şi C. A. Rosetti şi care avea următorul conţinut: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astazi 11 Fevruarie 1866, carma guvernului în mana unei Locotenenţe Domnesti şi a Ministerului ales de popor. Este urcat într-o trasura şi e trimis la locuinţa lui Costache Ciocârlan – unul din conspiratori. A doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va lua drumul exilului, impreuna cu familia (inclusiv cu amanta si cei doi fii!).
Se spune ca A. I. Cuza aflase despre iminenta acestui demers (daca ne amintim, alegerea unui print strain figurase in rezolutiile Adunarilor Divanurilor Ad-hoc) si nu se impotrivise energic, semn ca acceptase ca rolul sau se apropia de sfarsit. Din acelasi motiv, a refuzat sa solicite fidelilor sa-l repuna pe tron, nedorind sa provoace tulburari in fragilul stat roman. A contestat insa in multe epistole exilul sau prelungit, regele Carol I (si Consiliul de ministri) refuzand sa-i aprobe reintoarcerea, pentru a evita tulburari politice.

actul-de-abdicare

Alexandru Ioan Cuza moare de pneumonie la 15 mai 1873 , la vârsta de 53 de ani, in marele centru universitar de la Heidelberg, Germania. Este înmormântat in tara cu onoruri militare la 24 mai, in Biserica Domneasca de lânga Palatul din Ruginoasa, conform dorinţei sale. A fost petrecut de toti prietenii sai si de o mare multime populara. Dupa al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate intai la Curtea de Arges si apoi la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Familia domnitorului a avut si ea un destin tragic:

  • Concubina Maria Obrenovici l-a parasit pe domnitor dupa vreo 4 ani. S-a sinucis in 1879 la Dresda, afland ca sufera de o boala incurabila;
  • Fiul cel mic, Dimitrie A. Cuza, isi zboara creierii in 1888, indragostit fiind de o franțuzoaica de moravuri ușoare, indepartata de mama sa;
  • In anul 1890, bolnav fiind de TBC, moare la 29 de ani si fiul cel mare, Alexandru A. Cuza, pe cand se afla în voiaj de nunta la Madrid;
  • Doamna Elena, personalitate exemplara si adevarata sotie princiara, traieste aproape 84 de ani, decedand la 1 aprilie 1909.

PS: Fapt mai putin cunoscut, detronarea domnitorului A.I. Cuza a dat un imbold nou antiunionistilor din Moldova (sustinuti si de rusi), tulburarile separatiste atingand apogeul prin rebeliunea de la Iasi din 3 aprilie 1866. Dar despre asta, alta data …

Sursa: diverse texte de pe Wikipedia, etc.

Anunțuri