Archive for the ‘Unire’ Tag

Unirea din 1859 – moment de varf al istoriei romanilor   Leave a comment

Din confortul prezentului, noua celor de azi tinde sa ne scape faptul ca Unirea din 1859 a constituit UN MIRACOL ISTORIC care a depins atat de aranjamentul unic al astrelor (a se citi „interesele imperiilor vecine”) cat si de darzenia si curajul nebun al unionistilor – care nici macar nu reprezentau o majoritate clara in cele doua state romanesti.
Retineti – DE NENUMARATE ORI succesul Unirii a stat intr-un fir de par, povestea fiind demna de un film de aventuri care n-are nevoie de nicio dramatizare suplimentara !

Celor mai putin familiarizati cu istoria epocii, as vrea sa le relatez elemente istorice mai mult sau mai putin cunoscute, pentru a intelege mai bine ce moment COLOSAL a reprezentat anul 1859 si precedentii sai. Asadar, Stiati Ca ?

Situatia politico-teritoriala regionala inainte de Unire

harta-unirii-1859

– Situatia teritoriilor romanesti era foarte proasta. Sper ca va amintiti ca cele doua tari romanesti erau sub suzeranitate turca (am platit TRIBUT pana la Razboiul de Independenta din 1877 !), iar Dobrogea nu ne apartinea – devenise teritoriu turcesc dupa moartea lui Mircea cel Batran; Iar Bucovina era la austrieci !
– In secolul 19, Rusia se afla in plina expansiune, pe fondul slabirii puterii Imperiului Otoman. Dupa victoria din razboiul ruso-turc din 1806–1812, rusii ne luasera deja Basarabia si cerusera, nici mai mult, nici mai putin, si intreaga Moldova si Tara Romaneasca. Numai amenintarile Frantei au facut ca rusii sa-si tempereze tupeul !
– Nu mult mai tarziu, profitand de slabiciunea din ce in ce mai evidenta a turcilor, Rusia a declansat in 1853 așa zisul „Război al Crimeii” împotriva Imperului Otoman, ocupând si Principatele Române. Numai ca Anglia si Franta intra in razboi impotriva rusilor si ii silesc sa accepte un armistitiu in conditii defavorabile. Surpriza – desi Austria nu a participat la razboi, ea cere Rusiei sa se retraga din Principatele Române, urmarindu-si propriilor interese. Si într-adevăr Rusia s-a retras ! Însa neasteptat, atunci Imperiul Austriac a ocupat Principatele Române, plasând in octombrie 1854, 300.000 de soldați la granița Moldovei cu Rusia !!
– Urmeaza negocieri intre marile puteri: Franta si Rusia sustin (din motive strategice diferite pe care nu le mai detaliez) unirea celor doua tari romanesti, dar Turcia si Austria se opun (Turcia isi pierdea vasalii, Austria se temea ca pierde Bucovina). In fine, la 30 martie 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris care a pus capat în mod oficial Războiului Crimeii, marcand un urias pas înapoi pentru Rusia si pretentiile sale de dominatie a regiunii- oferind un nesperat time-out unionistilor romani !
– Pe plan extern, Tratatul prevedea respectarea integritații Imperiului Otoman (deci si suzeranitatea asupra Tarilor Romane, dar nu avea dreptul de a trimite trupe decat cu aprobarea puterilor garante), Basarabia ramanea în continuare în stapanirea Imperiului Rus, dar judetele Cahul, Bolgrad si Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenta Moldovei/Romaniei. Pe plan intern, se înfiintau si convocau Adunarile ad-hoc care sa exprime vointa populatiei cu privire la organizarea definitiva a principatelor (art. 24) si se înfiinta armata nationala pentru mentinerea ordinii interne si asigurarea frontierelor (nota: dupa Brancoveanu = epoca fanariota, principatele romane NU mai aveau dreptul sa mai aiba armata proprie !)

Situatia interna si demersurile pentru Unire

alexandru-ioan-cuza

– Daca in Tara Romaneasca opinia publica era majoritar favorabila unirii, in Moldova exista un puternic curent anti-unionist (ex: Nicolae Istrate, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Nicolae Sutu, chiar si Ion Creanga). Antiunionistii erau sprijiniti puternic de austrieci si de caimacamii (loctiitorii domnesti) Teodor Bals si apoi grecul Nicolae Vogoride – pretendent la tronul Moldovei. Acesta din urma a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, asigurand victoria anti-unionistilor. Numai ca Ecaterina Vogoride a sustras parte din corespondenta secreta purtata de sotul ei cu rudele din Constantinopol, unde era detaliat planul marsav ! Din corespondenţă reieseau plaţile facute de Viena catre guvernarea Vogoride si jocul dublu al Porţii si Angliei împotriva unirii. Scandalul a fost imens în presa vremii, cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromitatoare fiind publicate la Bruxelles si in tara – dar cu toate acestea, sultanul a refuzat repetarea alegerilor. In aceasta situatie, puterile garante au rupt relatiile diplomatice cu Imperiul Otoman in 4 august 1857 !!
– Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta sa nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III si Regina Victoria, în urma careia alegerile falsificate de  Vogoride au fost anulate. În schimbul acceptarii anularii alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri partiale a Principatelor, acestea urmând sa aiba doi domni, doua guverne, doua Adunări Legislative, etc.
– La 22 septembrie 1857 au avut loc noi alegeri in Divanul Ad-hoc al Moldovei favorabil unirii, iar la 30 septembrie si in cel al Valahiei, fiind puse bazele fuzionării celor doua principate. Printre alte rezolutii, erau si acelea de a numi ca domn un print strain cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene, mentinerea autonomiei sub suzeranitate otomana (protectie impotriva Rusiei), neutralitate si unirea Principatelor într-un stat sub numele de „România„.

– Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor doua Divanuri ad-hoc, puterile europene au adoptat Convenția de la Paris acceptand numai unele din cererile acestora (ex: denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, fiecare principat având instituții proprii, etc);
– Au urmat alegerile pentru Adunarile Elective, care urmau sa îi desemneze pe cei doi domni. In Moldova, jocurile erau facute pentru Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, agent al rusilor. Acesta avea si cateva sute de mercenari pentru a inchide gura oponentilor si pentru a forta alegerea lui si in Tara Romaneasca. Lovitura de teatru, cu numai doua zile înainte de vot, unioniștii au înteles cine era Sturza si au hotarat sa-l respinga si sa desemneze un candidat independent. După dispute aprinse, a fost propus si acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nici macar nu participase la întâlnire), vazut ca varianta de compromis între conservatorii filorusi si liberalii pro-occidentali (francofili).
– Urmare acestei schimbari de ultim moment, gruparea Sturza a pus la cale uciderea liderilor unioniști A. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu si Manolache Epureanu. Complotul a fost însa dejucat dupa ce a fost deconspirat de Alecu Onciul si Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei – care dorea o unire sub influenta ei.

– Pentru ca în textul Conventiei de la Paris nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate să fie persoane separate (portita lasata de Napoleon al III-lea ??), liderii unionisti au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat si în Țara Româneasca. Aici însa, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii detineau 46 din cele 72 mandate. În această situatie, liberalii radicali au initiat o vie agitatie în randul populatiei Capitalei si al țaranilor din împrejurimi. Peste 30 000 oameni s-a strans în zona Adunării elective (hotel Concordia – azi in ruine prin bunavointa autoritatilor bucurestene). La 24 ianuarie 1859, intr-o sedința secreta, deputatul Vasile Boerescu a propus alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta propunere fiind acceptata în unanimitate.

hotel-concordia

Practic, in ziua de 24 ianuarie pe care o sarbatorim astazi, Principatele Romane NU erau inca unite politic, erau doar in ceea ce se cheama o „uniune personala”, dar aceasta LOVITURA DE MAESTRU a unionistilor a creat premizele succesului etapelor urmatoare.
Povestea continua la fel de pasionant !

– Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Inalta Poarta și de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situația creată în cele doua Principate a provocat convocarea unei noi adunari a Conferinte internationale la Paris. Imediat, misiuni speciale conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa castige sprijin pentru cauza romaneasca. Înca din a doua sedinta a Conferinței (1-13 aprilie) Franța, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere a domnului roman, dar Imperiul Otoman și Austria tergiversau. Mai mult, circulau informatii ca se punea la cale o intervenție militara turceasca peste Dunăre.
– Alexandru I. Cuza raspunde energic: la 20 aprilie, armata moldo-munteana este concentrata la Florești (între Ploiești și Câmpina). In cele din urma, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta si Austria au acceptat oficial în a 3-a ședința a Conferinței de la Paris (25 august-7 septembrie) sa recunoasca, la randul lor, dubla alegere a domnului roman. Detensionarea situației, atât în relațiile cu Imperiul Otoman, cât si cu cel Habsburgic, îl determina pe Cuza sa ordone închiderea taberei de la Floresti (1 septembrie 1859).

– Pentru a realiza deplina unire politico-administrativa , Cuza a iniţiat o serie de noi demersuri diplomatice, Costache Negri fiind cel însarcinat sa susţina cauza Principatelor la Constantinopol – Inalta Poarta fiind inca suzeranul Principatelor. Pentru a strange legaturile, Domnul a efectuat personal o curajoasa vizita pe Bosfor, în septembrie 1860. În cele din urma, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinţa puterilor europene. Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplina, dar înca din prima sedința Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încalcari ale Convenției de la Paris (deja incalcata de deciziile curajoase ale lui Cuza si ale unionistilor), iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza.
– La începutul lunii noiembrie 1861, Inalta Poarta prezenta firmanul Unirii, dar în condiții considerate inacceptabile de unionisti. Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacția energica Camerelor si a guvernelor romanesti, poziția intransigenta a lui C. Negri și atitudinea favorabila a majoritații Puterilor garante si-au facut în cele din urma efectul. La sfarsitul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4-16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrandu-si totusi poziția.

Epopeea Unirii din 1859 continua la fel de pasionant cu  evenimentele de politica interna – o tema care trebuie cunoscuta a priori si in detaliu, dar nu insist aici. Sprijinit de unionistii liberali, dupa o lunga serie de demersuri de succes care au pus bazele Romaniei moderne, Cuza cedeaza unor tentatii autoritariste, inconjurandu-se treptat de o adevarata camarila care urmarea altceva decat interesul national (amanta lui, Maria Obrenovici,  jucand un rol nefast in viata lui personala si in politica statului).

Indepartarea vechilor sfetnici si prieteni, înlocuirea la 26 ianuarie a guvernului Kogalniceanu şi fluturarea în mai multe rânduri a ideii de renunţare la tron, sporesc tensiunile anti-domnesti.
Este momentul in care elita politica recurge la soluţia radicala, deoarece interesul era acela de a continua procesul de modernizare a societaţii româneşti. Opoziţia conservatoare ajunge sa se coalizeze cu liberalii împotriva domnului şi a regimului sau personal, în pofida marilor diferente de spectru politic („monstruoasa coalitie„). În conjuraţia anti-cuzista au fost atrasi si unii lideri ai armatei si ai garzii personale a domnitorului.

In dimineaţa zilei de 11 februarie 1866, trupe de artilerie patrund în palat. Ofiţerii ce trebuiau sa-l aresteze patrund în apartamentul domnului si îi înmaneaza documentul abdicarii, care fusese conceput de Ion Ghica şi C. A. Rosetti şi care avea următorul conţinut: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astazi 11 Fevruarie 1866, carma guvernului în mana unei Locotenenţe Domnesti şi a Ministerului ales de popor. Este urcat într-o trasura şi e trimis la locuinţa lui Costache Ciocârlan – unul din conspiratori. A doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va lua drumul exilului, impreuna cu familia (inclusiv cu amanta si cei doi fii!).
Se spune ca A. I. Cuza aflase despre iminenta acestui demers (daca ne amintim, alegerea unui print strain figurase in rezolutiile Adunarilor Divanurilor Ad-hoc) si nu se impotrivise energic, semn ca acceptase ca rolul sau se apropia de sfarsit. Din acelasi motiv, a refuzat sa solicite fidelilor sa-l repuna pe tron, nedorind sa provoace tulburari in fragilul stat roman. A contestat insa in multe epistole exilul sau prelungit, regele Carol I (si Consiliul de ministri) refuzand sa-i aprobe reintoarcerea, pentru a evita tulburari politice.

actul-de-abdicare

Alexandru Ioan Cuza moare de pneumonie la 15 mai 1873 , la vârsta de 53 de ani, in marele centru universitar de la Heidelberg, Germania. Este înmormântat in tara cu onoruri militare la 24 mai, in Biserica Domneasca de lânga Palatul din Ruginoasa, conform dorinţei sale. A fost petrecut de toti prietenii sai si de o mare multime populara. Dupa al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate intai la Curtea de Arges si apoi la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Familia domnitorului a avut si ea un destin tragic:

  • Concubina Maria Obrenovici l-a parasit pe domnitor dupa vreo 4 ani. S-a sinucis in 1879 la Dresda, afland ca sufera de o boala incurabila;
  • Fiul cel mic, Dimitrie A. Cuza, isi zboara creierii in 1888, indragostit fiind de o franțuzoaica de moravuri ușoare, indepartata de mama sa;
  • In anul 1890, bolnav fiind de TBC, moare la 29 de ani si fiul cel mare, Alexandru A. Cuza, pe cand se afla în voiaj de nunta la Madrid;
  • Doamna Elena, personalitate exemplara si adevarata sotie princiara, traieste aproape 84 de ani, decedand la 1 aprilie 1909.

PS: Fapt mai putin cunoscut, detronarea domnitorului A.I. Cuza a dat un imbold nou antiunionistilor din Moldova (sustinuti si de rusi), tulburarile separatiste atingand apogeul prin rebeliunea de la Iasi din 3 aprilie 1866. Dar despre asta, alta data …

Sursa: diverse texte de pe Wikipedia, etc.

Anunțuri

In umbra marelui URSS   Leave a comment

Mari emotii au starnit zilele acestea vorbele „bolsevicului” James Pettit lansate dezinvolt din amvonul ambasadei americane la Chisinau. Sa nu-ti vina sa crezi urechilor – omu’ era parca speaker la „Vocea Rusiei”! Oricat de mult ai vrea sa crezi intr-o „gafa”, nu poate sa nu te ingrijoreze atitudinea vadit antiromaneasca a diplomatului – o fi parerea lui personala sau cea a Departamentului de Stat ?

La prima vedere, americanul pare sa fi dat glas cinismului „bargain”-urilor ruso-americane – oricat de prieteni am fi noi cu SUA (a se citi vasali credinciosi), nu cred ca unchiu’ Sam ar ezita sa jertfeasca Basarabia pe altarul „intereselor superioare ale Aliantei” – doar a acceptat prezenta Armatei a 14-a in Transnistria atata timp fara sa-i supere pe rusnaci nici cu o floare !
El spune ceva de genu’ – „bai, stati cuminti, voi aveti probleme grave in tarisoara asta – doar n-o sa va apucati sa dezghetati conflictul cu Rusia tocmai acum cand a trecut si pasa Erdogan de partea lui Putin !”

Dar hai sa fim lucizi, nu e nicio paguba, si asa Marea (Re)Unire e departe, nu e dorita nici la Bucuresti, nici la Chisinau – ce sa mai zicem de Moscova si Washington ! Caci asta a fost ghinionul istoric, sa stam in umbra Marelui URSS …

 

21 Octombrie 2012 – Mars pentru Unire   Leave a comment

Este de mirare cum de avem atata apa in vene si ne facem atat de rar auzit glasul si vointa !  Reiau informatiile din presa privind actiunea din 21 octombrie si va indemn sa participati si voi !

UNIRE !

La 200 de ani de la prima ocupare a teritoriului dintre Prut şi Nistru (16 mai 1812), mai multe organizaţii civice de pe ambele maluri ale Prutului s-au grupat sub umbrela platformei civice „Acţiunea 2012” şi au fost organizate mai multe manifestări pentru unirea celor două state româneşti.

După ce, în mai multe rânduri, mii de oameni au cerut UNIREA pe străzile Chișinăului, e timpul ca bucureștenii să facă același lucru.
Prima încercare importantă:
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE, ora 14.00, PIAȚA VICTORIEI.

SCOP
Singura cale pentru realizarea unirii celor două state românești este crearea unei mase critice numeroase și neafiliate politic pentru a determina schimbări consistente în această direcție.

OBIECTIVE
Marșul din 21 octombrie își propune:
– sensibilizarea clasei politice centrale prin redactarea și prezentarea în timpul marșului a unui PACT PENTRU BASARABIA, care va fi trimis spre semnare tuturor candidaților la alegerile din 9 decembrie, indiferent de partid;
– răspândirea mesajului unității naționale, prin intermediul presei care se va afla la eveniment;
– menţinerea constanței în acțiunile stradale desfășurate.

REGULI DE DESFĂȘURARE
Participanții sunt rugaţi să:
– nu poarte alt simbol în afară de tricolorul românesc;
– asculte indicațiile primite prin sistemele de sonorizare din partea organizatorilor;
– primească semnul distinctiv din partea organizatorilor și să-l poarte cât timp este necesar ca mesajul spectacolului pregătit să fie transmis;
– să nu creeze vreun incident de natură să prejudicieze imaginea marșului pașnic.

TRANSPORT DIN ALTE LOCALITĂȚI
Din majoritatea localităților românești „Acţiunea 2012” pune la dispoziție metode mai ieftine de a ajunge la București. Înscrierile se fac la: http://actiunea2012.ro/adeziuni.

Acțiunea este susținută și de îndrăgiţii actori Claudiu Bleonţ, Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, scriitorul Mitoş Micleuşanu, cunoscuţii solişti Bogdan de la El Negro, Cornel de la Vunk, precum şi reprezentantul societăţii civile, Nicuşor Dan, care îndeamnă bucureştenii să participe la manifestaţia stradală pentru reîntregirea naţională, prin Unirea României cu Republica Moldova.

Posted 16 Octombrie 2012 by Liviutz in Si altele..

Tagged with , , , , , , , , , ,

Leonida Lari lupta mai departe   1 comment

Inca o zi de doliu pentru Romani, s-a dus si Leonida Lari – dar lupta ei continua, destinul curge implacabil spre Unirea Romanilor !

Leonida Lari - o invingatoare (foto: elldor.info)

S-a născut la 26 octombrie 1949 la Bursuceni, în apropiere de Bălți (Republica Moldova), într-o familie de învățători, mama sa fiind Nadejda Tuchilatu. A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, facultatea de filologie. A fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), redactor la revista „Literatură și Artă” (1985-1988) din Basarabia, redactor șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003)
Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din componentele constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României  (în 2004 a fost aleasă pe lista Partidului România Mare).

La începutul lunii februarie 2005, pe când era singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari a anunțat că demisionează din acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un limbaj civilizat chiar față de adversarii politici”.
Pe 6 ianuarie 2007, ziarul Adevărul anunța că „Deputatul PRM Leonida Lari-Iorga și-a depus cerere de înscriere în Partidul Popular Creștin-Democrat (PNȚCD). Ea revine, astfel, în partidul care a propulsat-o în parlament, în 1992, pe listele din Galați”

Este autor a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din marea poezie universală. Leonida Lari-Iorga a fost un om de o mare calitate, poetă, publicistă, politiciană și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.

Ce zi frumoasa .. versuri Leonida Lari

Ce zi frumoasă umblă pe pământ,
Iluminând egal şi rău, şi bine,
Privindu-mă senină şi pe mine,-
Ce zi frumoasă, plină de cuvânt,
Când mă despart în gândul meu de tine.
Ce zi frumoasă trece printre noi
De propriul ei pas înfiorată
Şi,cum îmi vede faţa tulburată,
Îşi tot întoarce capul înapoi,
Să nu mai fiu uitată niciodată.
Ce zi frumoasă e şi ce potop !
Învingător de frunză şi de floare ! –
În zile de-astea nimenea nu moare,
Doar eu la pragul meu, precum un snop,
Cad şi nu cad, ţinut de legătoare.

In memoria Leonidei Lari, un cantec de aducere aminte:

Alexandru Ioan Cuza si Unirea din 1859   Leave a comment

Mica Unire” a Moldovei cu Tara Romaneasca din  anul 1859 a constituit primul moment de exceptionala concentrare a vointei romanilor, beneficiind de o generatie providentiala de oameni de cultura si de stat, care actionand in pofida presiunilor nenumarate contrare Unirii, au reusit sa impuna un ideal national. Pot fi ei comparati cu politicienii post-decembristi, exista printre ei macar unul pentru care puteti sa bagati mana in foc ca este cinstit 100% si ca este manat de sentimente nationale ?

Principatele unite in 1859. Credit: wikipedia.org

Sa memoram cateva momente din drumul anevoios al Unirii:

–         In 1842 domnitorii celor doua tari initiaza un proiect de unificare al măsurilor şi greutăţilor;

–         In septembrie 1845, cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focşani, lângă borna de hotar, naş de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza;

–         La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desfiinţând Vama din Focşani;

–         Din 1850, Partida Nationala face lobby intensiv în emigraţie, îndeosebi în Franţa lui Napoleon al III-lea;

–         18-30 martie 1856, Tratatul de pace de la Paris prevedea intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa Unirii ;

–         Daca in Tara Romaneasca politicienii erau mai toti favorabili Uniri, in Moldova, Partida unionistă, reprezentată de personalităţi ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în faţa opoziţia separatiştilor moldoveni (Nicolae Istrate, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceştia doreau menţinerea separării, motivând prin posibila decădere a Iaşilor şi a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la Bucureşti.

–         La 19 iulie 1857, având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria şi Turcia, precum şi pe cel al caimacamului (locţiitorului domnesc) Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei, separatiştii au reuşit, într-o primă fază, să câştige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova prin falsificarea listelor electorale !

–         Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele din Constantinopol. Cu ajutorul lui Costache Negri, scrisorile compromiţătoare au fost publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient”, ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp şi în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, a refuzat sa anuleze alegerile, ceilalţi supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia şi Regatul Sardiniei) au rupt relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august 1857 !.

–         Tensiunile dintre Anglia si Austria pe de-o parte (care încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri), şi celelalte state participante la Tratatul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august 1857) dintre Napoleon III şi Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parţiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente);

–         Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate prin Rezolutiile de la 7 si 9 octombrie 1857;

–         Întrunite în capitala Franţei pentru a lua în discuţie cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenţia de la Paris, care stabilea:

  • Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii şi sub protecţia celor şapte puteri;
  • Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, fiecare având instituţii proprii;
  • Se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală Legislativa de la Focşani, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, Armata;
  • Se prevedeau principii de organizare şi modernizare a viitorului stat (separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, libertatea individuală);

–         La 5/17 ianuarie 1859, in Moldova a fost ales în unanimitate liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naţionale„.

–         Adunarea electivă a Ţării Româneşti era însă dominată de conservatori, care deţineau 46 din cele 72 mandate. În această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi. O mulţime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. In aceste conditii, la 24 ianuarie 1859 Adunarea a votat in unanimitate alegerea lui Alexandru I. Cuza.

–         In acest moment, cea mai stringentă problemă era recunoaşterea internaţională a alegerilor celor doua principate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris. Situaţia creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferinţe internaţionale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie – 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante şi au reuşit să câştige sprijin pentru cauza românească. Încă în a doua şedinţă a Conferinţei (1/13 aprilie) Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman şi Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre.

–         Alexandru I. Cuza răspunde energic, mobilizand la 20 aprilie, la Floreşti, armata moldo-munteană spre a face faţă oricărei situaţii. După alte ameninţări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o dată cu Austria, în a 3-a şedinţă a Conferinţei de la Paris (25 august/7 septembrie 1859), să recunoască, la rândul lor, dubla alegere.

–         Fără a aştepta verdictul altor reuniuni internaţionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, trecand peste unele hotărâri separatiste adoptate prin Convenţia de la Paris si incepand un lung sir de reforme de modernizare ale tanarului stat;

–         La urmatoarea convocare a sedintei Conventiei de la Paris, Franţa, apoi Rusia, Italia şi Prusia se declara de acord cu unirea deplină, dar cum era de aşteptat, încă din prima şedinţă Poarta a cerut dreptul de intervenţie în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenţiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861, firmanul Unirii era prezentat de Inalta Poarta dar în condiţii considerate inacceptabile în ţară.

–         Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacţia energică Camerelor şi a guvernelor, poziţia intransigentă a lui C. Negri şi atitudinea favorabilă a majorităţii Marilor Puteri garante şi-au făcut în cele din urmă efectul. La finalul Conferinţei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunţat la condiţiile anterior solicitate, doar Austria păstrându-şi vechea poziţie.

–         Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România !

Credit: wikipedia.org

ALEXANDRU IOAN CUZA

Născut în Bârlad, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în judeţul Fălciu) şi al Sultanei, membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

În anul 1848, Moldova şi Ţara Românească au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Ţara Românească revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în Divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat ca domnitor în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire – în defavoarea unui prinţ străin. Si totusi, domnia lui Cuza era percepută ca o solutie pasageră, solutia ideala fiind un domn strain care sa fie sustinut de marile puteri europene.

Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti (decembrie 1863 – fiind preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafaţa agricolă şi forestieră a Ţării Româneşti şi a Moldovei) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864) !. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil şi Codul penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională.

Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea.

Palatul domnesc de la Ruginoasa

Cuza începe să fie suspectat de sustinatorii sai liberalii radicali că ar intenţiona să instituie un regim personal. Acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii” (liberali-conservatori), hotărâtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei şi l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului in conditii modeste la Paris, Viena şi Wiesbaden. Anul 1867 ii trimite o scrisoare principelui Carol I dorind sa se intoarca in tara ca simplu cetatean, dar, Carol I nu l-a primit. Cuza i-a solicitat apoi sprijin imparatului Naloleon al III-lea de a interveni la autoritatile romane, dar a fost tratat cu acelasi refuz categoric.

De Anul Nou – 1 ianuarie 1870, Cuza a primit vizita unui grup de studenti romani in frunte cu Mihai Eminescu, care ii aduceau omagiul lor. Dovezile de pretuire ale romanilor devin din ce in ce mai numeroase. In 1870 este ales in lipsa deputat de Mehedinti si senator de Turnu Severin, dar Cuza nu a dorit sa fie la originea unor probleme care sa subrezeasca pozitia Romaniei in complicatul context strategic european.

Sfarsitul prematur al vietii sale este cauzat de excesul de tutun, de cafea neagra si de noptile pierdute la jocul de carti. El suferea de astm . La suferinta pulmonara s-au adaugat cele hepatice si ale inimii. Moartea a fost pricinuita de un anevrism al aortei, care i-a produs o puternica hemoragie interna. Alexandru Ioan Cuza a murit in ziua de 3 mai 1873 la ora unu si jumatate noaptea, la hotelul Europa din Heidelberg, la varsta de 53 de ani.  Fostul domnitor, Mihail Sturza i-a asigurat pentru slujba religioasa un preot din Baden-Bade, iar la 15 mai 1873 sicriul cu ramasitele pamantesti a sosit in tara. A fost inmormantat la Ruginoasa langa biserica, la 17 mai 1873, conform dorinţei sale. După cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Sursa: wikipedia.org

Posted 24 Ianuarie 2011 by Liviutz in Si altele..

Tagged with ,